Evoluția tacticilor de fotbal

În lumea fotbalului, există nenumărate tactici și strategii pe care echipele le aplică în funcție de stilul de joc, forța și preferințele lor. Unele dintre ele poartă nume specifice și au devenit bine cunoscute. Să ne imaginăm cele mai comune proceduri care influențează desfășurarea și evoluția meciurilor de fotbal.

Tactica dinamică și flexibilă a fotbalului total

Tactica de fotbal cunoscută sub numele de Total football este o strategie axată pe atac, în care jucătorii nu au o poziție exact definită. Cu excepția portarului, orice jucător poate îndeplini orice rol al unui alt jucător din echipă. Un sistem fluid fără poziții fixe a fost adaptat și pentru a confunda adversarul.

Înapoi în istorie

Bazele tacticii Fotbal total au fost puse în anii '30 ai secolului XX de Jimmy Hogan, care a fost influențat de jocul combinat scoțian. Noua strategie a fost aplicată pentru prima dată de echipa națională a Austriei, cu care antrenorul Hugo Meisl a colaborat. Influența sa s-a extins până în Ungaria, unde au folosit tactica Total football cu două decenii mai târziu.

Similarities with the mentioned strategy appeared in other countries from Austria, through Argentina to the Netherlands, where its development was taken over by Vic Buckingham.

În 1965, Rinus Michels a devenit managerul echipei Ajax, care ulterior, după anul 1970, a dezvoltat tactica Fotbal total. Un jucător semnificativ al noii strategii a devenit atacantul central Johann Cruyff. Michels l-a încurajat să se miște liber pe teren și să profite de slăbiciunile adversarului prin abilități tehnice și inteligență. Coechipierii lui Cruyff s-au adaptat la joc. De asemenea, au schimbat pozițiile pentru a asigura o ocupare consistentă a tuturor rolurilor din echipă.

Michels și Cruyff au obținut cu această tactică opt titluri Eredivisie, trei Cupe Europene și un Cupă Intercontinentală.

Avantajele pe care le aduce fotbalul total

În fotbalul total, niciun jucător nu este limitat la o singură poziție; fiecare jucător este capabil să accepte rolul de atacant, mijlocaș sau apărător în funcție de necesitățile momentului. Această flexibilitate permite jucătorilor să se adapteze rapid și eficient la situația de pe teren.

O altă avantaj este crearea unei superiorități numerice în diferite părți ale terenului de joc. Datorită mișcării constante a jucătorilor și a schimbărilor între poziții, adesea apare spațiu pentru finalizare sau pentru a începe jocul. Echipa poate confunda astfel apărarea adversarului și își poate crea un avantaj.

Tehnica de fotbal spaniolă Tiki-taka

Tactica de fotbal Tiki-taka provine în principal din fotbalul spaniol și se bazează pe combinații rapide de pase scurte și precise, mișcare fără minge și pe accentul pus pe posesia mingii. Jucătorii încearcă să controleze spațiul folosind pase rapide și să deruteze apărarea adversarului prin mișcări circulare.

Cum a început totul...

Cu tactica Tiki-taka a venit la sfârșitul anilor '90 antrenorul FC Barcelona, menționat jucător olandez Johan Cruyff. A adaptat sistemul de fotbal total de atunci și l-a ajustat pentru jucătorii spanioli, care se mândreau cu tehnica individuală în detrimentul predispozițiilor atletice.

Jucătorul a condus echipa către o apărare avansată, o combinație în centrul terenului și o tranziție treptată către atac. Tactica Tiki-taka a primit denumirea de la Javier Clemente, bazată pe numele jucăriei klik-klak. Despre stabilirea și popularizarea sa s-a ocupat moderatorul de televiziune Andrés Montes.

Datorită stilului Tiki-taka, la începutul secolului 21, echipa formată din absolvenți ai academiei de tineret La Masia din Barcelona a dominat fotbalul european. Tactica a fost folosită și de echipa națională de fotbal a Spaniei, care datorită acesteia a obținut succese sub formă de victorie la Campionatul European din Elveția și Austria în 2008, la Campionatul Mondial din 2010 și, de asemenea, la Campionatul European din 2012. Această eră a fost denumită epoca de aur a fotbalului spaniol.

Avantajele și dezavantajele tacticii

Abilitatea tehnică a jucătorilor, combinată cu pasele scurte și rapide, permite echipei să dețină mingea pentru o perioadă mai lungă de timp și să controleze ritmul jocului. O altă avantaj este capacitatea de a deruta și de a epuiza puțin adversarul prin menținerea prelungită a mingii și așteptând momentul potrivit pentru atac. Tactica se bazează pe colaborarea și mișcarea jucătorilor, ceea ce generează situații neașteptate și deschide spații în apărarea adversarului.

Având în vedere că Tiki-taka necesită un nivel ridicat de calitate tehnică și inteligență de joc din partea jucătorilor, antrenarea și implementarea acesteia în echipă pot fi oarecum mai dificile. În același timp, tactica poate fi vulnerabilă în confruntările cu echipe mai puternice care aplică o presiune agresivă, încercând să perturbe fluiditatea și să întrerupă combinațiile.

Catenaccio italian

Catenaccio este o denumire a unui stil de joc cu origini în Italia, care pune accent pe o apărare solidă și o abordare ofensivă rapidă. Este vorba despre o apărare foarte organizată și eficientă în linia din spate, concentrată pe suprimarea atacului adversarilor și pe marcarea unui gol.

Istoria și apariția tacticii italiene

Tactica a fost creată din sistemul original WM, în care jucătorii erau așezați în formație 3-2-5, și a fost înlocuită cu aranjamentul 1-3-3-3. În fundal, o trio de apărători stând într-o linie și supraveghind atacatorii adversarului, un alt jucător acționa ca un așa-numit „măturător”. Sarcina sa a fost de a interveni în situații în care ar putea apărea o perturbare a liniei de apărare, în funcție de necesitățile actuale.

În anul 1960, antrenorul argentinian Helenio Herrera a introdus la Internazionale Milano așa-numitul Catenaccio îmbunătățit, prin retragerea jocului la doi atacanți clasici, trei mijlocași și cinci apărători. Unul dintre ei avea sarcina de a lansa atacuri ca o aripă falsă. Sub conducerea lui Herrer, echipa a câștigat trei titluri italiene în anii 1963, 1965 și 1966, a câștigat de două ori Cupa Campionilor și de două ori Cupa Intercontinentală.

Declinul Catenaccia și trecerea la fotbalul total

După aceste succese, însă, popularitatea Catenaccia a scăzut, deoarece echipa Inter Milano a transformat victoriile în înfrângeri cu Celtic și Ajax. Termenul Catenaccio a căpătat chiar un sens peiorativ pentru orice joc destructiv, care însă nu avea nimic în comun cu tactica originală.

Mulți antrenori au folosit strategia italiană în versiunea modernă, îmbogățită cu elemente ale tacticii olandeze numită Fotbal total. Printre aceștia, putem menționa, de exemplu, pe Giovanni Trapattoni, care a câștigat cu Juventus Torino, ca singurul antrenor din istorie, toate cele trei cupe europene.

Tactica fotbalistică germană numită Gegenpressing

Gegenpressing, cunoscut și sub denumirile "gegenpress" sau "counter-pressing," este o tactică de fotbal care se concentrează pe recâștigarea imediată a mingii după ce aceasta a fost pierdută. Parte din aceasta este crearea unei presiuni intense asupra adversarului în zona sa de apărare, pentru a-l determina să facă o greșeală, iar după recuperarea mingii, să inițieze imediat un atac.

Privire istorică asupra Gegepressingului

Creatorul original al strategiei menționate a fost managerul german, directorul executiv și fostul jucător Ralf Rangnick. În activitatea sa în cluburile germane, inclusiv Stuttgart, Hannover 96, Hoffenheim, Schalke și RB Leipzig, a încurajat întotdeauna jucătorii să încerce să recupereze mingea imediat după ce o pierd. Strategiile Gegenpressingului au fost folosite pentru prima dată într-un meci amical împotriva lui Dynamo Kiev în 1984.

Gândirea lui Rangnick a influențat și alți antrenori care au continuat în schema sa de joc. Merită menționați Ernst Happel, Jupp Heynckes, Arrigo Sacchi sau Zdeněk Zeman. Dintre antrenorii actuali, putem menționa pe Thomas Tuchel, Jürgen Klopp, Julian Nagelsmann și Ralph Hasenhüttl.

Avantajele și criticile tacticii

Printre principalele avantaje ale Gegenpressing-ului se numără posibilitatea de a recupera mingea sus pe teren și în poziții periculoase, ceea ce duce ulterior la ocazii de a marca în poarta adversarului. Antrenorul german al Liverpoolului, Jürgen Klopp, a declarat că doar prin Gegenpressing veți recupera mingea și vă veți apropia de poartă. De fapt, a adăugat că niciun apărător nu poate fi mai bun decât orice situație de gegenpressing bine executată. Probabil din aceste motive, cluburile Borussia Dortmund, Bayern München și FC Liverpool sunt atât de dominante și eficiente în utilizarea strategiei menționate.

Având în vedere cerințele fizice mari, se pune accent pe aptitudinea fizică a jucătorilor, care se slăbește rapid în timpul Gegenpressing-ului, iar scăderea performanței și a condiției devine vizibilă în scurt timp.

Parchează autobuzul antrenorului portughez Mourinho

Tactica "Park the bus" este adesea asociată cu o abordare defensivă, în care echipa se concentrează pe asigurarea unei formații defensive solide și indestructibile în afara posesiei mingii. Numai un număr mic de jucători trec la atac, pentru a crea o structură defensivă puternică pentru restul echipei, pe care adversarul nu o va putea sparge în cazul recâștigării mingii. Metoda poate provoca o mare dezamăgire în ochii adversarilor, ale căror șanse de acțiune sunt în cazurile Park the bus limitate. Adesea, recurg la tragerea de la distanțe mari. Probabil cea mai populară și eficientă formație asociată cu tactica Park the bus este 4-4-2 și 4-2-3-1.

Cum a apărut tactica parcării autobuzului

Tactica "Park the bus" este adesea asociată cu antrenorul portughez José Mourinho din perioada 2004-2007. Chelsea, unde activa atunci, a doborât recordul pentru cele mai multe meciuri fără gol primit într-o singură sezonă din Premier League și a câștigat titlul cu o singură înfrângere.

În cariera sa, Mourinho a devenit cunoscut pentru utilizarea tacticilor defensive, în special în meciurile împotriva adversarilor mai puternici. Echipele sale, cum ar fi Chelsea, Inter Milano și Manchester United, au fost uneori criticate pentru o abordare prea prudentă și defensivă.

Ce aduce tactica Park the bus?

Parcarea autobuzului constă în a împiedica adversarii să găsească spațiu în propria voastră zonă defensivă. Menținerea unei linii de apărare ferme și compacte, cu un spațiu limitat pentru adversarii atacatori, reduce numărul de șanse de a marca. Forma defensivă depinde de coeziunea orizontală și verticală, ceea ce permite echipelor să creeze o barieră puternică în fața propriului portar. Prin această tactică, apărătorii trebuie să își suprima impulsul de a avansa. În loc să facă asta, ar trebui să se retragă, să aștepte mișcarea adversarului și să-i refuze ocazia de a găsi spațiu.

Fotbalul Skotsk Route One

Tactica de fotbal Route One constă în lovirea mingii sus și departe în direcția directă către atacanți. Este o mișcare de atac, în care portar sau fundașii centrali lovesc mingea direct către un jucător țintă singur, în loc de a pasa mingea colegilor de echipă.

În prezent, avalanșa de jucători tehnic bine pregătiți a făcut ca tactica loviturii libere să devină demodată. Pe de altă parte, conceptele precum controlul mingii, pasele și abilitățile s-au întors. Excepția o constituie Premier League scoțiană, unde numărul de pase într-un singur meci a fost limitat la un record de nouă. Tactica Route One este acum mutată pe calea din spate ca plan B.

O întoarcere mică în istorie

Tactica fotbalistică cunoscută sub numele de Route One reprezintă o abordare britanică dovedită, care s-a născut în perioada postbelică. Având în vedere că mingea de fotbal fabricată din piele era foarte grea, trebuia să fie lovită deodată de chiar și cinci jucători. Au încercat să economisească energie prin minimizarea compartimentelor. Limitările și lipsa forței de muncă în acea perioadă au însemnat, de asemenea, că meciurile de fotbal erau permise doar timp de o oră. Așadar, a fost esențial să aducem mingea cât mai repede de la un capăt al terenului la celălalt.

Beneficiile și riscurile tacticii scoțiene britanice

Una dintre principalele avantaje ale acestei strategii este transferul rapid al mingii din zona de apărare în zona de atac prin pase lungi și directe. Acest lucru poate surprinde adversarul și poate crea șanse neașteptate de a marca. Datorită numărului minim de pase, riscul de a pierde mingea în zonele periculoase ale terenului este, de asemenea, redus.

Tactica Route One poate fi percepută, de asemenea, ca fiind mai puțin atractivă pentru spectatori, care preferă aspectul tehnic și combinațional al fotbalului.

Formă în formă de diamant

Formația Diamond în fotbal este cunoscută pentru aranjamentul său caracteristic al jucătorilor pe teren, care creează forma unui diamant. Poziția jucătorilor este similară cu cea standard 4-4-2 și are o utilizare specifică în fotbalul modern. A apărut ultima dată în echipa Liverpool sub conducerea lui Brendan Rodgers în 2014, pentru a provoca frică altor cluburi din Premier League. A găsit utilizare și în echipa Olandei sub conducerea lui Louis Van Gaal în timpul parcursului lor neașteptat către triumful de bronz la Cupa Mondială din 2014.

Ce spun istoriile?

Cea mai cunoscută formare a fost Carlo Ancelotti, care a câștigat finala Ligii Campionilor UEFA cu Milan în 2003 și a terminat ca vicecampion cu aceeași echipă în 2005. Milano a fost nevoit să accepte organizarea pentru a putea folosi talentatul mijlocaș Andrea Pirlo într-o perioadă în care poziția de mijlocaș ofensiv era ocupată de Rui Costa și mai târziu de Kaká. Strategia a fost abandonată treptat după plecarea lui Andriy Shevchenko din Milano în 2006, când a început să treacă la formația "brad de Crăciun".

De-a lungul timpului, formația Diamond, datorită flexibilității sale și a capacității de a oferi o bază solidă în mijloc, s-a adaptat la diferite stiluri de joc și filozofii de antrenament, asigurându-și astfel un loc de durată într-un spectru larg de tactici fotbalistice.

Avantajele formei Diamond

Una dintre principalele avantaje ale tacticii este capacitatea de a oferi o bază solidă de mijloc. Cu jucătorii aranjați în formă de diamant în mijlocul terenului, echipa poate controla și gestiona mai bine centrul, ceea ce ajută la menținerea mingii, distribuția paselor și limitarea spațiului pentru adversari.

Aranjamentul permite de asemenea combinarea unei linii de apărare puternice în mijlocul terenului cu un potențial ofensiv. Un mijlocaș defensiv în partea din spate a diamantului poate oferi suport apărării, în timp ce mijlocașul ofensiv și mijlocașul central ofensiv pot fi jucători cheie în crearea și finalizarea acțiunilor ofensive.

False Nine adică nouă falsă

False Nine, adică Falsă nouă, este o tactică de fotbal asociată cu un atacant care se plasează mai adânc în teren decât un atacant tradițional numărul nouă. Principalul obiectiv este de a ajunge la minge în afara poziției fundașilor centrali ai adversarului și astfel de a provoca o perturbare a pozițiilor și o distrugere a apărării.

De unde provine Falsul nouă?

Conform informațiilor disponibile, echipa Corinthians a folosit pentru prima dată Falsul nouă la sfârșitul secolului 19. Atacantul central GO Smith ar fi trebuit să ofere pase aripilor prin mingi de trecere. A fost o schimbare față de metoda tradițională, când atacatorul se ținea cât mai sus.

Printre alte echipe se numără River Plate din anii '20, al cărei atacant central a acționat ca un așa-numit "dirijor" într-o formație cu cinci atacanți. In the Austrian national team of the 1930s, Mathias Sindelar appeared in the role of a declining central forward, and later, Nándor Hidegkuti and Péter Palotás were utilized in the same way in the famous Hungarian team of the 1950s.

Termenul Falsă nouă a început să fie folosit abia în vremuri mai moderne. Ideea este că atacatorul poate avea pe tricoul cu numărul nouă, dar se poate mișca în poziții false – adică în locuri unde de obicei nu ați găsi un număr nouă.

Avantajele și dezavantajele falsei nouă

Atacantul central, care se retrage repetat spre minge în poziții mai adânci din poziția inițială, poate crea eficient spații în apărarea adversarului. Dacă fundașul central al echipei adverse iese la atacant, se va crea un spațiu pentru ceilalți jucători, în special pentru atacantul de bandă sau mijlocașul ofensiv, care pot profita de golurile create. Când apărătorul se retrage, în timp ce fundașul central avansează spre atacant, se deschide un spațiu pentru atac în jurul liniei de apărare care se îngustează. În cazul în care niciun apărător nu vine, atacantul central poate prelua mingea și se poate mișca liber între linii.

Jocul cu Falsul nouă necesită un atacant cu o calitate excelentă a mingii, care este de asemenea capabil să primească sub presiune între linii. Fără aceste abilități, Falsul nouă devine practic ineficient.