Evoluția tacticilor de fotbal

În lumea fotbalului există nenumărate tactici și strategii pe care echipele le aplică în funcție de stilul de joc, forța și preferințele lor. Unele dintre ele poartă denumiri specifice și au devenit bine cunoscute. Să ne imaginăm cele mai comune proceduri care influențează desfășurarea și evoluția meciurilor de fotbal.

Tactica dinamică și flexibilă a fotbalului total

Tactica de fotbal numită fotbal total este o strategie axată pe atac, unde jucătorii nu au o poziție fixă. Cu excepția portarului, orice jucător poate ocupa orice rol al unui alt jucător din echipă. Sistemul fluid, fără poziții bine definite, a fost adaptat și pentru a confunda adversarul.

Înapoi în istorie

Bazele tacticii fotbalului total au fost puse în anii '30 ai secolului XX de Jimmy Hogan, care a fost influențat de jocul combinat scoțian. Noua strategie a fost aplicată pentru prima dată de echipa națională a Austriei, cu care antrenorul Hugo Meisl a colaborat cu Hogan. Influența sa s-a extins până în Ungaria, unde au folosit tactica fotbalului total cu două decenii mai târziu.

Similarități cu strategia menționată au apărut și în alte țări, de la Austria, la Argentina și până în Olanda, unde Vic Buckingham a preluat dezvoltarea acesteia.

În 1965, Rinus Michels a devenit managerul Ajax-ului, care, după 1970, a dezvoltat tactica fotbalului total. Un jucător important al noii strategii a fost atacantul central Johann Cruyff. Michels l-a încurajat să se miște liber pe teren și să profite de slăbiciunile adversarului prin abilități tehnice și inteligență. Coechipierii lui Cruyff s-au adaptat jocului. De asemenea, au schimbat pozițiile pentru a asigura o acoperire constantă a tuturor rolurilor din echipă.

Michels și Cruyff au câștigat cu această tactică opt titluri Eredivisie, trei Cupe Europene și un Cupa Intercontinentală.

Avantajele pe care le aduce fotbalul total

În fotbalul total, niciun jucător nu este limitat la o singură poziție; fiecare jucător este capabil să preia rolul de atacant, mijlocaș sau apărător în funcție de necesitățile momentului. Această flexibilitate permite jucătorilor să se adapteze rapid și eficient la situația de pe teren.

O altă avantaj este crearea de superioritate numerică în diferite zone ale terenului. Datorită mișcării constante a jucătorilor și a schimbărilor între poziții, adesea apare spațiu pentru finalizare sau pentru a iniția o acțiune. Echipa poate astfel să confunde apărarea adversarului și să își creeze un avantaj.

Tehnica fotbalistică spaniolă Tiki-taka

Tactica de fotbal Tiki-taka provine în principal din fotbalul spaniol și se bazează pe combinații rapide de pase scurte și precise, mișcare fără minge și pe accentul pus pe posesia mingii. Jucătorii încearcă să controleze spațiul prin pase rapide și să confunde apărarea adversă prin mișcări circulare.

Cum a început totul…

Cu tactica Tiki-taka a venit la sfârșitul anilor '90 antrenorul FC Barcelona, menționat jucător olandez Johan Cruyff. A preluat sistemul de fotbal total de atunci și l-a adaptat pentru jucătorii spanioli, care se mândreau cu tehnica individuală în detrimentul predispozițiilor atletice.

A condus jucătorii către o apărare avansată, combinându-se în mijlocul terenului și trecând treptat la atac. Tactica a primit denumirea de Tiki-taka de la Javier Clemente, bazată pe numele jocului click-clack. Stabilizarea și popularizarea acesteia au fost realizate de prezentatorul TV Andrés Montes.

Datorită Tiki-taka, la începutul secolului XXI, echipa formată din absolvenții academiei de tineret La Masia a dominat fotbalul european. Tactica a fost folosită și de echipa națională de fotbal a Spaniei, care a obținut succese precum victoria la Campionatul European din Elveția și Austria în 2008, la Cupa Mondială din 2010 și la Campionatul European din 2012. Această eră a fost denumită epoca de aur a fotbalului spaniol.

Avantajele și dezavantajele tacticii

Abilitățile tehnice ale jucătorilor, împreună cu pasele scurte și rapide, permit echipei să dețină mingea pentru o perioadă mai lungă și să controleze ritmul jocului. Un alt avantaj este capacitatea de a confunda și, într-o oarecare măsură, de a epuiza adversarul prin menținerea prelungită a mingii și așteptând momentul potrivit pentru atac. Tactica este bazată pe colaborarea și mișcarea jucătorilor, ceea ce generează situații neașteptate și deschide spații în apărarea adversarului.

Având în vedere că Tiki-taka necesită un nivel ridicat de calitate tehnică și inteligență de joc din partea jucătorilor, antrenarea și implementarea acesteia în echipă pot fi oarecum mai dificile. În același timp, tactica poate fi vulnerabilă în confruntările cu echipe mai puternice care aplică o presiune agresivă, încercând să perturbe fluiditatea și să întrerupă combinațiile.

Catenaccio italian

Catenaccio este denumirea unui stil de joc cu originea în Italia, care pune accent pe o apărare solidă și un atac rapid. Este vorba despre o apărare foarte bine organizată și eficientă în linia din spate, axată pe suprimarea atacurilor adversarilor și pe marcarea golurilor.

Istoria și originea tacticii italiene

Tactica a evoluat din sistemul original WM, în care jucătorii erau aranjați în formație 3-2-5, și a fost înlocuită cu o distribuție 1-3-3-3. Pe fundalul celor trei apărători care stau într-o linie și supraveghează atacanții adversi, un alt jucător acționa ca un așa-numit „curățător”. Rolul său era să intervină în situațiile în care apărarea ar putea fi perturbată, în funcție de necesitățile momentului.

În 1960, antrenorul argentinian Helenio Herrera a introdus la Internazionale Milano așa-numitul Catenaccio îmbunătățit, prin retragerea jocului la doi atacanți clasici, trei mijlocași și cinci apărători. Unul dintre aceștia avea rolul de a ieși la atacuri ca un fals extrem. Sub conducerea lui Herrera, echipa a câștigat trei titluri italiene în anii 1963, 1965 și 1966, a câștigat de două ori Cupa Campionilor și de două ori Cupa Intercontinentală.

Declinul Catenaccio-ului și tranziția către fotbalul total

După aceste succese, însă, popularitatea Catenaccio-ului a început să scadă, deoarece echipa Inter Milano a transformat victoriile în înfrângeri în fața lui Celtic și Ajax. Termenul Catenaccio a căpătat chiar o conotație peiorativă, referindu-se la orice joc distructiv, care însă nu avea nimic în comun cu tactica originală.

Mulți antrenori au folosit strategia italiană în varianta sa modernă, îmbogățită cu elemente din tactica olandeză numită fotbal total. Printre aceștia se numără Giovanni Trapattoni, care a câștigat cu Juventus Torino, ca singur antrenor din istorie, toate cele trei cupe europene.

Tactica de fotbal germană numită Gegenpressing

Gegenpressing, cunoscută și sub numele de "gegenpress" sau "counter-pressing", este o tactică de fotbal care se concentrează pe recâștigarea imediată a mingii după pierderea acesteia. Parte a acestei tactici este crearea unei presiuni intense asupra adversarului în zona sa de apărare, pentru a-l determina să facă o greșeală, iar după recâștigarea mingii, a iniția imediat un atac.

Privind înapoi în istorie la Gegenpressing

Creatorul original al acestei strategii a fost managerul german, directorul executiv și fostul jucător Ralf Rangnick. În timpul activității sale în cluburile germane, inclusiv Stuttgart, Hannover 96, Hoffenheim, Schalke și RB Leipzig, a încurajat întotdeauna jucătorii să încerce să recupereze mingea imediat după pierdere. Strategia Gegenpressing a fost folosită pentru prima dată într-un meci amical împotriva lui Dinamo Kiev în 1984.

Gândirea lui Rangnick a influențat și alți antrenori care au continuat să dezvolte acest stil de joc. Merită menționați Ernst Happel, Jupp Heynckes, Arrigo Sacchi sau Zdeněk Zeman. Printre antrenorii actuali, îi putem menționa pe Thomas Tuchel, Jürgen Klopp, Julian Nagelsmann și Ralph Hasenhüttl.

Avantajele și criticile tacticii

Printre principalele avantaje ale Gegenpressing-ului se numără capacitatea de a recâștiga mingea sus pe teren și în poziții periculoase, ceea ce duce ulterior la ocazii de a marca în poarta adversarului. Antrenorul german al echipei Liverpool, Jürgen Klopp, a declarat că doar datorită Gegenpressing-ului veți recâștiga mingea și veți ajunge mai aproape de poartă. Chiar a adăugat că niciun apărător nu poate fi mai bun decât o situație de gegenpressing bine executată. Probabil din aceste motive, cluburile Borussia Dortmund, Bayern München și FC Liverpool sunt atât de dominante și eficiente atunci când folosesc această strategie.

Având în vedere cerințele fizice mari, se pune totuși accent pe condiția fizică a jucătorilor, care se poate deteriora rapid în timpul Gegenpressing-ului, iar scăderea performanței și a condiției devine vizibilă destul de repede.

Park the bus al antrenorului portughez Mourinho

Tactica Park the bus este adesea asociată cu un stil defensiv, în care echipa se concentrează pe asigurarea unei forme de apărare solide și indestructibile atunci când nu are mingea. Numai un număr mic de jucători trece la atac, astfel încât restul echipei să formeze o structură defensivă puternică, pe care adversarul nu o poate sparge în cazul recâștigării mingii. Această metodă poate provoca mari dezamăgiri în ochii adversarilor, ale căror șanse de a acționa sunt limitate în cazurile de Park the bus. De multe ori, aceștia recurg la șuturi de la distanță. Probabil cele mai populare și eficiente formații asociate cu tactica Park the bus sunt 4-4-2 și 4-2-3-1.

Cum a apărut tactica parcului de autobuze

Tactica Park the bus este adesea asociată cu antrenorul portughez José Mourinho din perioada 2004-2007. Chelsea, unde activa atunci, a stabilit un record pentru cele mai multe meciuri fără gol primit într-o singură sezon de Premier League și a câștigat titlul cu o singură înfrângere.

Pe parcursul carierei sale, Mourinho a devenit cunoscut pentru utilizarea tacticilor defensive, în special în meciurile împotriva adversarilor mai puternici. Echipele sale, precum Chelsea, Inter Milano și Manchester United, au fost uneori criticate pentru abordarea prea prudentă și defensivă.

Ce aduce tactica Park the bus?

Park the bus se bazează pe prevenirea adversarilor de a găsi spații în propria treime defensivă. Menținerea unei linii de apărare solide și compacte, cu un spațiu limitat pentru adversarii care atacă, reduce numărul de ocazii de a marca. Forma defensivă depinde de coeziunea orizontală și verticală, ceea ce permite echipelor să creeze o barieră puternică în fața propriului portar. În această tactică, apărătorii trebuie să își suprima impulsul de a avansa. În loc să avanseze, trebuie să se retragă, să aștepte mișcarea adversarului și să îi refuze ocazia de a găsi spațiu.

Fotbalul scoțian Route One

Tactica de fotbal Route One constă în a lovi mingea sus și departe, direct către atacanți. Este o mișcare ofensivă în care portarul sau apărătorii centrali pasează mingea direct către un jucător țintă singur, în loc să paseze colegilor de echipă.

În prezent, avalanșa de jucători tehnic dotați a făcut ca tactica de lovitură lungă să devină demodată. Pe de altă parte, concepte precum controlul mingii, pasele și abilitățile au revenit în prim-plan. O excepție o constituie Premier League scoțiană, unde numărul de pase într-un meci a fost limitat la un record de nouă. Tactica Route One este acum lăsată pe plan secund ca un plan B.

O mică întoarcere în istorie

Tactica de fotbal cunoscută sub numele de Route One reprezintă o abordare britanică dovedită, care s-a născut în perioada postbelică. Având în vedere că mingea de fotbal din piele era foarte grea, trebuia să fie lovită deodată de până la cinci jucători. Aceștia încercau să își conserve energia prin minimizarea paselor. Limitările și lipsa forței de muncă de atunci în plus însemnau că meciurile de fotbal erau permise doar timp de o oră. De aceea, era esențial să se aducă mingea cât mai repede de la un capăt la altul al terenului.

Beneficiile și riscurile tacticii britanice scoțiene

Una dintre principalele avantaje ale acestei strategii este transferul rapid al mingii din zona defensivă în cea ofensivă prin pase lungi și directe. Acest lucru poate surprinde adversarul și poate crea ocazii neașteptate de a marca. Datorită numărului minim de pase, riscul de a pierde mingea în zone periculoase ale terenului este, de asemenea, redus.

Tactica Route One poate fi, pe de altă parte, percepută ca fiind mai puțin atractivă pentru spectatori, care preferă aspectul tehnic și combinat al fotbalului.

Formația în formă de diamant

Formația Diamond în fotbal este cunoscută prin aranjamentul caracteristic al jucătorilor pe teren, care formează o formă de diamant. Poziționarea jucătorilor este similară cu cea a standardului 4-4-2 și găsește utilizare specifică în fotbalul modern. A apărut ultima dată în echipa Liverpool sub conducerea lui Brendan Rodgers în 2014, pentru a provoca teamă altor cluburi din Premier League. A fost folosită și de echipa Olandei sub conducerea lui Louis Van Gaal în timpul parcursului lor neașteptat către medalia de bronz la Cupa Mondială din 2014.

Și ce spun istoriile?

Cel mai cunoscut exemplu al acestei formații a fost Carlo Ancelotti, care a câștigat finala Ligii Campionilor UEFA în 2003 cu Milan și a terminat ca vicecampion în 2005 cu aceeași echipă. Milan a fost nevoit să adopte această aranjare pentru a-l putea folosi pe talentatul mijlocaș Andrea Pirlo, într-o perioadă în care poziția de mijlocaș ofensiv era ocupată de Rui Costa și mai târziu de Kaká. Strategia a fost treptat abandonată după plecarea lui Andriy Shevchenko de la Milan în 2006, când echipa a început să treacă la formația "pom de Crăciun".

De-a lungul timpului, formația Diamond, datorită flexibilității sale și a capacității de a oferi un fundament solid în mijloc, s-a adaptat la diferite stiluri de joc și filozofii de antrenament, asigurându-și un loc de durată într-un spectru larg de tactici fotbalistice.

Avantajele formației Diamond

Una dintre principalele avantaje ale tacticii este capacitatea de a oferi un fundament solid în mijloc. Cu jucătorii aranjați în formă de diamant în centrul terenului, echipa poate controla și gestiona mai bine mijlocul, ceea ce ajută la menținerea mingii, distribuția paselor și limitarea spațiului pentru adversar.

Această aranjare permite, de asemenea, combinarea unei apărări puternice în mijlocul terenului cu un potențial ofensiv. Mijlocașul defensiv din spatele diamantului poate oferi suport apărării, în timp ce mijlocașul ofensiv și atacantul pot fi jucători cheie în crearea și finalizarea acțiunilor ofensive.

False Nine sau Falsă devină

False Nine, sau Falsă devină, este o tactică de fotbal asociată cu un atacant care se plasează mai adânc în teren decât un atacant tradițional numărul nouă. Scopul principal este de a ajunge la minge dincolo de poziția apărătorilor centrali ai adversarului, provocând astfel o perturbare a pozițiilor și destabilizând apărarea.

De unde provine Falsă devină?

Conform informațiilor disponibile, Falsă devină a fost folosită pentru prima dată de echipa Corinthians la sfârșitul secolului 19. Atacantul central GO Smith prefera să paseze mingea pe flancuri prin pase filtrante. Aceasta a fost o schimbare față de modul tradițional, în care atacantul se menținea cât mai sus.

Printre alte echipe se numără River Plate din anii '20, al cărei atacant central acționa ca un așa-numit "dirijor" într-o formație cu cinci atacanți. În echipa națională a Austriei din anii '30, Mathias Sindelar a apărut pe poziția de atacant central retras, iar mai târziu, Nándor Hidegkuti și Péter Palotás au fost folosiți în același mod în celebra echipă maghiară din anii '50.

Termenul de Număr 9 Fals a început însă să fie folosit abia în epoca modernă. Ideea este că un atacant poate avea numărul nouă pe tricoul său, dar să se miște în poziții false - adică în locuri unde de obicei nu ai găsi un număr nouă.

Avantajele și dezavantajele falsei devine

Atacantul central, care se retrage repetat spre minge în poziții mai adânci din poziția inițială, poate crea eficient spații în apărarea adversarului. Dacă un apărător central al adversarului iese la atacant, se creează spațiu pentru ceilalți jucători, în special pentru atacantul de pe flanc sau mijlocașul ofensiv, care pot profita de aceste spații. Când apărătorul se retrage, în timp ce apărătorul central iese la atacant, se deschide un spațiu pentru atac în jurul liniei de apărare înguste. Dacă niciun apărător nu vine, atacantul central poate prelua mingea și se poate mișca liber între linii.

Jucând cu Falsă devină necesită un atacant cu o calitate excelentă a mingii, care este de asemenea capabil să primească mingea sub presiune între linii. Fără aceste abilități, Falsă devină devine practic ineficientă.